menu

Scriitori Clujeni – (2013 – prezent)

Proiectul Scriitori clujeni este realizat de Departamentul de Jurnalism și Media Digitală din cadrul FSPAC, UBB, în colaborare cu Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, Centrul de Cercetare a Sistemelor și Limbajelor Media, UBB Cluj și Centrul Media UBB.

Proiectul consemnează în texte scrise, grafică, ilustrații, fotografii și materiale video fragmente din istoria mai veche sau mai recentă a Filialei Cluj a USR, aspecte ale vieții literare clujene sau, mai larg, românești și, mai ales, profilurile membrilor Filialei clujene.

Una dintre mizele centrale ale proiectului a fost să releve, dincolo de activitatea literară propriu-zisă a scriitorilor, pulsația intimă a actului de a scrie, în frământările, eforturile și bucuriile sale. Din acest punct de vedere, proiectul este unul important atât ca document al vieții literare clujene și românești din ultimele decenii, cât și ca mărturie unică a momentului actual în literatura română. Proiectul scoate la iveală perspective diferite asupra condiției scriitorului în societatea actuală, asupra literaturii românești și universale, asupra artei de a scrie, dar și poveștile unor întâlniri literare speciale sau reamintiri ale primilor pași în literatură ai unora dintre cei mai apreciați autori români contemporani.

O altă miză a proiectului a fost să ofere o perspectivă cât mai largă asupra fenomenului literar clujean, dincolo de granițe generaționale, diferențe de opinie sau specific ocupațional. Astfel, au fost intervievați prozatori, poeți, eseiști, publiciști, critici de teatru sau film, dar și istorici literari sau traducători. Proiectul acoperă unele dintre cele mai importante volume ale literaturii clujene din ultimele decenii, veți găsi informații despre viața celor mai relevante reviste literare din oraș, dar veți descoperi și mărturii ale unor momente de cotitură din istoria recentă a vieții culturale românești. O astfel de abordare, care strânge între copertele volumului păreri, povești și preocupări atât de diverse, are puterea de a crea o perspectivă relevantă, clarificatoare asupra vieții literare clujene în dimensiunea sa profesională și umană.

Lect. univ. dr. Paul Boca și asist. univ. drd. Alexandru Dorofte, realizatori ai materialelor video din seria „Scriitori Clujeni” au contribuit major la buna desfășurare a proiectului.

Interviurile video au fost transmise parțial de TVR Cluj și pot fi urmărite pe site-ul Media Project sau pe canalul de YouTube al Centrului Media UBB.